Turism

Advertoriale turism

Colegii nostrii de la nisa turism, s-au apucat sa scrie advertoriale turism, adica texte de promovare pe nisa turismului. Pare a fi o treaba buna, mai ales ca acum vine 1 Mai,apoi sezonul estival de la mare si deja turismul la munte a inceput.

Daca s-ar scrie mai mult pe nisa turismului rural, am considera ca aceste advertoriale turism sunt ceva chiar bu si de folos, pana una alta, cei abia 100 de clienti pe care i-au avut pe nisa turismului nu cred ca sunt suficienti, insa e un pas inainte.

Nu putem decat sa le uram mult succes, doritorii le pot lasa comenzi si aici, poate le va prinde bine! Sustinem turismul romanesc, deci nu putem decat sa ne bucuram ca exista interes, chiar si pentru cei ce scriu advertoriale despre turism, iar daca sunt si de caliate si nu doar facute pentru a castiga banii, atunci merita toata lauda!

Poate vrei sa citesti si:

Ablog.ro nu mai merge

Platforma de bloging Ablog.ro nu mai merge de ceva vreme, si cum avem cativa membrii ai platformei e4Ro care au sau au avut conturi acolo, le oferim cateva alternative, care zicem noi le vor fi de folos.

In primul rand ne adresam celor ce au avut reclama pe acele bloguri, le pot muta pe platforma e4Ro evident dupa ce le vor sterge(blogurile) de pe Ablog.ro, pentru a nu fi penaluzati de contiut multiplu – interpretat de multe ori ca fiind copiat de motoarele de cautare.

Va sfatuim pe cei ce ati avut mai multe bloguri, sa gasiti un nume de subdoemniu mai larg, sa mutati contiutul acelor bloguri pe taguri sau categorii in noul blog.

Vom reveni cu amanute despre acest proiect. Pana atunci asteptam solicitarile voastre.

Poate vrei sa citesti si:

Romania

GlobTrotter Roumania

Un nou site afiliat a fost creat pe platforma e4Ro – bloging gratuit! Este vorba de GlobTrotter Roumania (Ro) – site-ul calatorului prin lume.

Ideea ni se pare interesanta, mai ales ca am auzit ca sunt cativa globtrotteri cunoscuti din tarisoara noastra, Interesanyt ni s-a parut si ideea de a promova Agroturismul romanesc prin postarea de poze inedite, unice, pe site.

Noi am oferit hostingul si subdomeniul gratuit, ei ofera promovarea in turism in mod gratuit. Astfel GlobTrotter Roumania va deveni speram noi,unul dint promotorii Romaniei,daca nu pe plan international, dar macar pe plan local. Sa ne cunoastem tara, caci este frumoasa!

Alaruri de All Moldova, care promoveaza frumusetile din Bucovina, iata ca a mai aparut un site care promoveaza frumusetea naturii dar si a oamenilor ce vor pune la dispozitia vizitatorilor o parte din viata lor!

Poate vrei sa citesti si:

Serban-Cristian-Constantin

Povestea Porcului

Cred ca a venit timpul sa discutam despre “Povestea Porcului“, caci nu rare sunt situatiile cand dai nas in nas cu porcul de pe internet. In primul rand sa vedem cum arata el: e gras, peste 100 de kilograme, este esentiala aceasta caracteristica.

In al doilea rand e frustrat, e o caracteristica care nu-i lipseste niciodata. Cum se manifesta? Plecand de la frustarea sa ca nici o femeie nu-i va putea oferi macar un pic de atentie, evident datorita comportamentului, dar si de la  aspectul sau hidos (de aceea se si numeste povestea porcului – arata fix ca porcul de Craciun), se razbuna pe cei din jur. Cum poate si el, ca de na suntem pe internet, caci in viata reala, nici sa scoata capul pe geam nu are curaj.

Sta mai toata ziua si butoneaza la PC, are cu siguranta unul destul de scump, cu care se lauda vecinilor de bloc (sau casa). Povestea Porcului nu ar fi poveste daca nu ar avea si un nume,pe care cu siguranta l-ati descoperit deja in alte article despre comportamntul porcesc.

Si stii ce e placut? Ca trece periodic pe aici sa vada daca l-a mai pomenit cineva! Ei da, l-a pomenit! Cum sa lasi porcusorul fara atentie? Altfel nu am avea ce scrie daca porcul (e mascul v-ati dat seama) nu ar fi porc!

Poate vrei sa citesti si:

bani

Coduri Promo Godaddy

Cu totii ne uitam la pretul unui domeniu, si suntem bucurosi cand se fac reduceri, dar cel mai usor sa iti iei un domeniu ieftin este sa ai la indemana coduri Promo, cu reduceri substantiale.

Fie ca e vorba de 1 euro sau de 30%, un cod promotional la Godaddy iti aduce o mica economie la buget, iar daca ai de gand sa revizi domeniul, oprice economie e buna.

Iata de ce am decis sa va facem un nou hatar, sa aveti  unde posta atunci cand aveti nevoie de un cod promo godaddy. Intra, lasa codul, iar cineva iti va multumi!

Evident ca primul sosit, primul servit, iar daca ai fost servit, lasa un mesaj ca sa stie lumea ca  acel cod este expirat! Multa bafta la cumparat domenii ieftine de la Godaddy!

Poate vrei sa citesti si:

Taxe pasaport romanesc

Am primit pana acum peste 100 de email-uri legate de taxe pasaport romanesc, desi nu vad legatura intre informatiile despre site-uri si aceste taxe, o sa incercam sa lamurim situatia.

In primul rand trebuie sa stim ca exista doua tipuri de pasapoarte, cele temporare (valabile un an) si cele care se dau pentru cinci ani. Desi era si varianta pe zece ani, nu stiu de ce au desfiintat aceasta varianta, probabil ca sa incaseze de doua ori inaceiasi perioada.

Apoi mai este si timpul in care se obtine un pasaport romanesc, si evident in corelatie cu acest timp taxa pasaport romanesc creste invers proportional cu timpul de obtinere.

Astfel: Pasaport simplu electronic (valabil 5 ani): taxa pasaport = 244 RON (taxa pașaport)
– se achită la CEC Bank (cont RO96CECEB30033RON2152957),
iar 32 RON (taxa consulară) – se achită la CEC Bank sau trezorerie; ai de asteptat 14 zile pana primesti pasaportul

Pasaport simplu temporar (valabil 1 an):  84 RON (taxa pașaport)
– se achită la CEC Bank (cont RO96CECEB30033RON2152957),
32 RON (taxa consulară) – pana aici e la fel ca la cel simplu electronic (de ce o fi simplu si nu compica t- nu ma intrebati pe mine);# se achită la CEC Bank sau trezorerie, iar 100 RON (taxa suplimentară) – se achită la CEC Bank sau trezorerie;
Termen de eliberare: maxim 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii;

Acum va decideti singuri ce va trebuie, oricum par suficient de scumpe ca sa iti treaca cheful!

Sirsa: Avocat Online

Poate vrei sa citesti si:

Travel-Agency

PERSONAL GUIDE ROMANIA

Am discutat acum cateva ore cu cel mai renumit ghid personal din Romania, Grigore Vasiliu, primul si cel mai vestit Personale Guide Romania, cel care a reusit in cei peste 20 de ani de munca in turism sa plimbe pe meleagurile lui Vlad Tepes si ale lui Stefan cel Mare peste 30.000 de turisti straini.

Te intrebi ce face un ghid personal (Personale Guide Romania) si cum reuseste el sa adune atatia turisti sub umbrela sa? Nimic nu e dificil cand esti profesionist. Si daca faci totul din pasiune.

L-am intrebat de ce colegii lui o duc asa de rau. Mi-a raspuns de parca ar fi expert in economie, nu Personale Guide: pai daca o fac dupa ureche! Unii mai batrani, se chinuie fara nici o baza materiala, fara bani investiti si fara contracte ferme si diversificate sa agata cate 2-3 turisti, le face capul mare si cu ast ale inhata 1000 de euro. Din ei se chinuie sa plateasca hotel, masina pentru transport, etc. Inseala pe ici pe colo pe cine pot, apoi numara maruntisul.

Grigore Vasiliu are contracte cu toti, hotelieri, transportatori, firme ce agreaza turismul in grupuri mici. Si reuseste sa prospere! Bravo Personale Guide Romania, daca asa ar fi toti, am fi departe si noi ca turism, macar la nivelul Ungariei sau al Cehiei!

Translate into english! (Remember the translation isn’t exatct, but help you to understand what  Personal Guide offer to you).

Poate vrei sa citesti si:

Bucharest Stag

Bucharest Stag

Avem onoarea sa va prezentam primul site in limba engleza din nisa turism, care se adreseaza celor ce vor sa petreaca in Romania “Petrecerea Burlacilor”!

Bucharest Stag

Bucharest Stag

Numele site-ului este Bucharest Stag, o traducere in slang a acestui tip de calatorie. Adica “hai sa ne facem de cap in Bucuresti!

Probabil ca vor avea succes enorm, caci din cate am auzit, Romania a inceput sa devina o destinatie interesanta pentru cei ce vor sa-si faca de cap prin barurile si prin localurile din capitala Romaniei.

Felicitari noilor nostri clienti, sa le uram cu totii drum bun pe aripile internetului si sa speramca strainii se vor arata interesati de Bucharest Stag, petrecerea burlacilor! Si poate nu doar strainii, chiar si romanii se vor putea bucura de aceasta oferta!

Translate this page in english!

Poate vrei sa citesti si:

smartphones

Reparatii SmartPhone

Un nou site a aparut pe piata si asa aglomerata a informatilor despre smartphone, un site destinat celor ce vor sa stie unde isi pot repara telefoanele mobile, dar mai ales cele de la Apple, renumitele iPhone dar si a tabletelor iPad.

Si cum mai toti avem nevoie sa ne reparam telefoanele mobile, se pare ca este un site util. Noul nostru client si-a facut site-ul pe platforma de bloguri gratuite e4Ro, acesta este si motivul pentru care am zis sa-l promovam putin. Sa-l laudam pentru initiativa de a face un site gratuit gazduit de NexHosting.org si evident sustinut de platforma noastra.

Vestile bune circula repede, deci in cazul in care sunteti interesati de cumpararea unui telefon mobil,a unei tablete sau n cazul nefericit aveti nevoie de reparatii, incercati sa cititi informatia de pe pe SmartPhone, nu strica un sfat in plus!

Poate vrei sa citesti si:

gold

PageRank Prediction

Va dam si voua o unealta care este posibil sa fie folositoare, PageRank Prediction. Pentru platforma de blogging gratuit e4ro se preconizeaza un PR minim 3, momentan fiind la pragul de 3,45.

Page Rankul este un criteriu foarte important pentru rezulatele in SERP, iar atunci cand vrei sa cumperi advertoriale pe un site, este bine sa stii cam care sunt perspectivele in viitorul apropiat.

Investind putin intr-un site cu potential, castigi peste maxim 3 luni, la update-ul de PR. Am utilizat PageRank Prediction in trecut, predictiile au fost destul de bune. Mai ales daca esti cu mult peste pragul preconizat. Explicit daca ai preconizat PR=3,75 ai sanse maxime de a lua PR 3, dar daca ai PR preconizat la 3,2 e posibil sa primesti PR=2.

Poate vrei sa citesti si:

top-10

Din nou despre ArenaWeb

Aveam de mult in cap intrebarea: “Ce vor sa zica pustanii de pe ArenaWeb in regulamentul lor?” Iata cateva exemple care ma intriga:

Staff-ul forumului GTop.ro  isi rezerva dreptul de a schimba regulamentul ori de cate ori se considera a fi necesar si este de datoria voastra sa verificati daca s-au facut modificari.

Adica daca acum 10 minute trebuia sa faci ceva si apoi se modifica, nu ai citit , ai luat ban! Interesant. Nu stiu de ce nu le convine sa le faci si tu la fel, daca la orice miscare iei ban, probabil ca interesul staff-ului e sa-l dea cat mai des.

Utilizarea acestui forum este un privilegiu si nu un drept.
Toate drepturile asupra continutului sunt rezervate autorilor.
Drepturile asupra anumitor fragmente de text apartin autorilor lor, dupa cum este specificat.

Mai pe scurt: pe ArenaWeb intrii daca te lasa staff-ul, zici mersi si le pupi talpile! In schimb ponoasele le tragi tot tu!

Nu scriam articolul daca u ma gandeam sa le dau un sfat celor de pe ArenaWeb: oricat ar bana conturi, ele se pot face la infinit. Simplu si eficient, doar ca nu merita efortul. Daca nu ai activat cache-ul, nu accepti sau stergi cookie-urile, poti sa-ti faci cate conturi vrei! La ce bun?

Este interzisa postarea in sectiunea Vanzari – Cumparari daca nu ai cel putin 30 de postari! Si daca vrei sa raspunzi unui ofertant ce faci? Scrii 30 de balarii la sectiunea glume si apoi postezi regulamentar? Sau mai bine te muti pe Forum SEO?

Poate vrei sa citesti si:

Vrei un salariu de mii de euro ? Invata o limba straina

Limbile straine au devenit adevarti magneti pentru salariile mari.Si asta pentru ca din ce in ce mai multe companii multinationale au ajuns si la noi in tara .In general companiile multinationale sunt cele care cauta vorbitori de limbi straine si platesc bani buni pentru acest lucru .

Sa luam drept exemplu limba germana .Chiar daca este o limba greu de invatat,multinationalele platesc aproximativ 2500 de lei pentru o persoana care cunoaste aceasta limba pe un post de incepator.Pentru a face o paralela,un vorbitor de limba engleza va castiga pe acelasi post doar suma de 1500 de lei .

Limba germana este doar baza de la piramida.Astfel in topul celor mai bine platite limbi straine de la noi din tara se afla limba ebraica .O companie ar putea un salariu de 1,000 de euro pentru un post de incepator,pentru ca mai apoi ,pe masura ce avansezi ,salariul sa creasca treptat .Nu va speriati insa,nu trebuie sa stiti limba ebraica la perfectie.Puteti folosi un translator roman ebraic pentru inceput.Pe masura ce trece timpul,veti observa ca veti avea nevoie din ce in ce mai putin de un translator online pentru a va descurca .

De asemenea,limba chineza si limbile nordice sunt la mare cautare printre angajatori.Din cauza faptului ca exista foarte putini vorbitori de limba chineza si limbi nordice,companiile sunt dispuse sa plateasca mult mai bine si deseori incearca sa ii coopteze pe vorbitorii de aceste limbi in echipa lor .

Si daca tot vreti sa invatati o limba straina,cel mai bine ar fi sa alegeti o limba dintre cele enumerate mai sus,care va vor da posibilitate,daca veti dori sa emigrati sa aveti salarii foarte bune.Spre exemplu,limba germana se vorbeste in cele mai bogate tari din Europa ,unde salariul mediu este de 2,000 de euro .

Poate vrei sa citesti si:

  • Nu sunt noutati la acest subiect
Content writer

Cum promovez un site

Iata o intrebare pe care aproape toti cei aflati la inceput de drum o pun: cum promovez un site? Evident prin promovare intelegem orice metoda care aduce trafic, deci cititori. Cea mai utila varianta de promovare a unui site este evident cea care te aduce in prima pagina in cautarile de pe internet. Iar cel mai utilizat motor de cautare ramane in prezent google.

 Firme care ofera promovare web sunt sute pe net, este suficient sa dai o cautare si ai imediat o lista lunga. Intrebarea fiecarui incepator ramane: sa platesc sau nu pentru promovarea unui site online sau sa ma ocup singur de acest job. Sa luam prima varianta: Promovare Site Online, varianta care te scuteste de invatat, citit si mai ales de pierdut timp pretios. Prin aceasta metoda ai obtinut promovare web, in schimb nu ai invatat nimic.

Varianta a doua, aceea de a face promovare site pe cont propriu, presupune incercari multiple, fie ca alegi sa publici articole in directoare, fie ca iti inscrii site-ul in directoare gratuite si cu Page Rank mare, fier ca alegi orice alta metoda gasita si discutata pe forumuri, este posibil sa dea roade, dar este la fel de posibil sa iti atraga penalizari, iar acest lucru iti va afecta site-ul pe termen lung.

Poate vrei sa citesti si:

Rank Alexa Aprilie

Cat de important este un site

Valoarea unui site este data de multe aspecte legate de calitatea articolelor postate, de valoarea informatiilor gasite pe site si multe alte aspecte. O masura a calitatii unui site este data intr-o oarecare masura si de rank-ul Alexa.com.

Rank Alexa Aprilie

Rank Alexa Aprilie

Site-ul nostru este in continua ascensiune, in mare parte si datorita colaboratorilor si afiliatilor nostrii, de aceea ne bucuram sa va anuntam ca suntem aproape de a trece sub bragul de 1.000.000 pe global si sub cel de 5000 pe Romania.

Evident suntem departe de ceea ce ne-am propus, un Page Rank de minim 4 si un rank Alexa in jur de 200.000 pe global si sub 1000 pe Romania. Timpul va arata daca nazuintele noastre sunt doar un vis sau vor deveni realitate. Mai discutam peste sase luni, cand speram sa fim aproape de realizarea acestui scop.

Poate vrei sa citesti si:

1 41 42 43 44 45 49